marți, 28 august 2007
Dupa cum anticipam...Băsescu printre femeile democrate
REALITATEA-TV:
Traian Băsescu, aflat la Constanţa la întrunirea organizaţiei de femei a PD, a ţinut să mulţumească pentru susţinerea care a venit din partea acestei organizaţii la referendum. Preşedintele a vorbit şi despre lucrurile cele mai importante pentru România.
"Cea mai importantă parte a susţinerii pentru referendum a venit de la cei din PD, şi în mod deosebit de la organizaţiile de femei. Sunt convins că susţinerea nu a venit pentru o persoană, ci pentru un principiu. Vă felicit pentru succesul dumneavoastră şi vă mulţumesc pentru energia investită", a declarat preşedintele Traian Băsescu.
"Eu am fost până acum la şcoală ca elev şi vin la dumneavoastră să spun nişte lucruri care reprezintă priorităţi pentru România - lucruri care au fost definite ca atare încă din campania din 2004, dar pentru care s-au făcut numai paşi timizi. Cel mai important lucru este modernizarea statului şi voinţa politică de a reforma statul. Primul element este delegarea de competenţe. De regulă folosim o expresie care ne fereşte de a spune lucrurilor pe nume, descentralizarea, dar de fapt este vorba despre creşterea autonomiei administraţiei locale", a mai explicat preşedintele, adăugând că procesul de modernizare este însă mereu amânat.
"Administraţia centrală este de multe ori nepăsătoare şi inacpabilă să sesizeze nevoile oamenilor", a completat preşedintele.
Despre moţiunea de cenzură a PSD, preşedintele Traian Băsescu consideră că este o formă de şantaj, afirmând că este greu de crezut că între pesedişti şi liberali nu există o relaţie subterană.
Sursa: Realitatea.net
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
l-ai ratat pe Blaga...Rompres:Secretarul general al Partidului Democrat, Vasile Blaga, le-a surprins pe femeile democrate prezente la şcoala de vară de la Costineşti cu o pledoarie despre necesitatea legalizării prostituţiei, susţinută în cadrul conferinţei sale despre reforma în administraţia publică centrală şi locală.
SAU
'Liberalii zic că au şi ei femei, dar dacă Norica Nicolai are abordări feminine, atunci mai bine ne abţinem',
cea mai tare a lui basescu a fost asta:Băsescu: Guvernul îşi arogă în mod demagogic meritele creşterii economice
Costineşti, 28 aug /Rompres/ - Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la şcoala de vară a femeilor democrate, de la Costineşti, că Guvernul actual îşi arogă în mod demagogic meritele creşterii economice, în condiţiile în care, într-o economie preponderent privată, creşterea economică nu mai ţine de Guvern.
'Să fim extrem de realişti: nici un Guvern nu mai poate face să meargă economia, ci poate să facă să nu mai meargă economia, introducând tot felul de sisteme fiscale sau bariere ori luând măsuri inflaţioniste, care pot afecta capacitatea de performanţă în economie. În rest, nu se mai duce nici un ministru să facă să meargă combinatul de la Galaţi sau Petromidia sau alte companii. Economia noastră românească este acum preponderent privată şi sectorul privat îşi optimizează la maxim efortul', a spus şeful statului.
El a arătat că, în ultimul an al guvernării Năstase, România a avut 8,4% creştere economică pentru că nu au fost nici inundaţii, nici secetă, iar Guvernul actual a oscilat între 6,9%-6,5% creştere economică anuală, pentru că au fost ani cu inundaţii, iar în acest an secetă.
Preşedintele Băsescu a mai adăugat că 'până şi un elev numai cu cunoştinţele de economie de bază poate să perceapă această demagogie a discursului actualilor guvernanţi'. ROMPRES/(Marius Frăţilă)
Trimiteți un comentariu