Radiologia in Romania - Institutul Oncologic Bucuresti

De vreo doua luni jumate am dat piept cu sistemul romanesc de sanatate. Am ezitat sa scriu aici despre aceasta infruntare, pentru ca mi s-a parut oarecum deplasat. Totusi, o sa o fac, fiind inspirat de un articol idiot din cotidianul, copiat dupa o stire idioata de mediafax, tradusa dintr-o revista medicala Americana, fix la fel de idioata.

IOB

Eu locuiesc de o luna de zile in incinta Institutului Oncologic Bucuresti, situat pe soseaua fundeni, nr. 252. Nu inteleg foarte multe din stiinta numita medicina, dar sunt influentat de mediul oncologic aparte si primesc minime informatii. Nu stiu ce se intampla exact in acest institut, dar va povestesc ce inteleg eu. Marea parte a lumii vine pentru citostatice si radioterapie. Nu stiu cum e cu citostaticele, dar va povestesc cum e cu radioterapia (“razele” denumirea populara). Razele se intampla la subsol. Sunt mai multe aparate de raze cu denumiri hazlii: accelerator, plimus, rocus, theratron etc. Aceste aparate nu arata precum este cel din poza. Aceste aparate sunt niste “janghine”, in limbajul specific utilizat in institut. Aparatele functioneaza de la 5 dimineata pana la 12-1 noaptea. Fiecare aparat are un cerber alocat perntru fiecare jumatate de zi. Cerberul e un asistent medical specializat pe radiologie, cu spor de radiatii etc. Sincer nu reusesc sa imi dau seama cata scoala au baietii astia, in principiu sunt niste manipulatori de bolnavi si la propriu si la figurat. Pe zi pe la fiecare aparat trec sute de bolnavi. Exista undeva, la fiecare cerber in parte o programare. Cerberu suna la fiecare etaj si cheama dupa bunul plac oamenii. Daca dai sub 100.000 lei vechi nu intri la aparat pana la 8-9 seara. Daca nu dai nimic, intri dupa 11 noaptea. Daca nu dai nimic, te pot chema de 3-4 ori pe zi, te lasa sa astepti, sit e trimit la loc la salon. Care salon e departe, cladirea avand sapte etaje, poate dura jumatate de ora sa ajungi daca astepti la lift. (in acest institut, slava domnului, nu se da spaga si la lift sau la poarta)

Povestea lui Nicky

Nicky se ocupa de unul dintre aparate. El lucreaza aici de 23 de ani. Are ochelari si o aura de specialist. Pantofi albi. Trecut de 50 de ani. Slabut, aliura de betiv. Pedant. Se leagana in scaunul de piele. Treaba lui e sa apese pe un buton dupa ce aseaza pacientul pe masa si fixeaza aparatul. Nicky cheama bolnavii paralizati si dupa 12 noaptea. Stie ca de la ei poate lua un ban in plus. Nu le spune cand sa vina, ci sa astepte telefon. Dupa ce suna, el Nicky se asteapta ca ajunga in 5 minutem desi ei nu pot merge. Institutul Oncologic Roman nu beneficiaza de brancardieri. Pur si simplu nu exista. Deci pentru transportul grabnic la Nicky trebuie sa se mobilizeze niste oameni la dispozitia lui nicky cand si cum vrea nicky. Si uite asa, dupa zile in sir de nervi, ajungi sa ii dai spaga. Poti sa il parasti la doctor. Si doctorul te sfatuieste calm sa ii dai “ceva, o atentie” si se “linisteste”.

Aparatele


Aparatele sunt nemtesti. Sunt vechi de 15 ani. Se strica regulat. Cand se strica se blocheaza institutul. Orice zi cu aparat stricat inseamna o zi in plus de spitalizare pentru zeci si sute de bolnavi. Slava domnului sa se strice vreo piesa! Poate dura luni achizitia din strainatate! La un moment dat au fost trimiti toti bolnavii acasa ca se stricase o piesa, bolnavi care aveau urgent nevoie de radiologie si-au intererupt tratamentul.

Spaga


“cat te tine punga dom’le!” – cam asta e sfatul intre bolnavi. Cateva milioane pe saptamana e recomandat. Mai e varianta sa nu dai spaga, dar trebuie sa ai nervii tari. Aici asistentele sunt niste sfinte cand vine vorba de bani. Te lasa sa mori daca nu platesti. Nu primesc-- nu vorbesc-- nu se uita--- nu te observa. Daca vrei termomentru, in tot institutul exista unul, numai la etajul sapte si nu se imprumuta. Tensiometru la fel, la noi pe sectie nu exista. Nici ture de tratament normale, ca in alte spitale nu exista. Traieste cine plateste.